Sei su Telegram? Ti piacciono le nostre notizie? Segui il canale di SiciliaFan! Iscriviti, cliccando qui!
UNISCITI

Forse non tutti lo sanno, ma esistono davvero tante fiabe siciliane. Accanto a queste, vi sono anche novelle e racconti che meritano di essere riportati, proprio come quello che abbiamo scelto oggi: Lu Diavulu Zuppiddu.

A raccontarlo è Giuseppe Pitrè. Si tratta di una storia che vi strapperà un sorriso e che spiega perché la rovina degli uomini sono le donne. Il protagonista, come anticipa il titolo, Lu Diavulu Zuppiddu, ma non vi anticipiamo nulla di più.

Lu Diavulu Zuppiddu racconto

‘Na vota cc’era lu Diavulu Zuppiddu, ed era a casa càuda.
Murevanu omini e tutti javanu a lu ‘nfernu; e iddu cci spijava: – «Ora vuàtri omini pirchì vi nni viniti tutti a lu nfernu?» .

Rispunnevanu iddi: – «Pi causa di li fimmini.» Ora lu diavulu, curiusu, dici: – «Mi vogghiu passari na cusiritati.» Si vistíu di cavaleri, e si nni vinni ‘n Palermu: e si misi a passiari davanti un finistruni e vitti a ‘na picciotta ca cci piacíu.
Passía, passía, cci piacíu, e cci mannò pi matrimoniu, cu pattu ca la vulía cu la sula cammisa; e tuttu chiddu chi vulía supra d’idda, sta picciotta cci l’avia a dumannari mentr’era zita; «e badassi ca ddoppu maritata nun m’havi a dumannari cchiù nenti».

Idda cci dissi sì, e lu cavaleri cci fici la gran rubbuna, ca idda si putía vèstiri pi tutta la sò vita. Si maritaru, e ddoppu jorna lu maritu si la purtò a lu tiatru. Essennu a lu tiatru, (li fimmini, si sapi!) si misi a taliari l’àbbitu di chista e l’àbbitu di chidda; nni vitti unu ca cci piacíu assai, e idda ‘un l’avia; e cci accuminzò a fari la gula nnicchi-nnicchi pi avillu.

Ma sò maritu cci avía dittu ca ‘un cci avía a diri cchiù nenti di robbi…; e idda ammussau. Sò maritu cci spijau: – «Rusidda, chi hai ca si’ siddiata?» – «Nenti.» – «Ma tu ‘un mi pari tutta.» – «Veru: nenti haju.» – «Mai, megghiu mi la vô’ cuntari.» – «Ora lu vôi sapiri? Haju vistu a una c’un àbbitu ca io ‘un l’haju, e sugnu siddiata ca ‘un lu pozza aviri.» Lu diavulu, ca cci senti diri accussì, sata comu un tappu di masculu – «Ah! ‘nca veru è ca l’omini si nni vannu a lu ‘nfernu pi causa di vuàtri fimmini!» La lassa ‘n tridici, e si nni va.

E si nni iju nn’ un compari sò, e cci cuntau tuttu lu passaggiu cu sò mugghieri. Poi cci dici: – «Sapiti ch’haju pinsatu? Io ora mi vaju a ‘ncurpùrari ‘ntra lu corpu di la figghia di lu Re di Spagna; idda cadi malata; jèttanu un bannu: «Cu’ fa stari bona a la figghia di lu Re, si la pigghia pi mugghieri s’è omu, o puru havi du’ mila unzi, s’è fimmina.» Vui, allura, viniti a libbiralla; comu io sentu la vostra vuci, io mi nni vaju e la lassu libbira, e vui vi la pigghiati pi mugghieri, e addivintati Re».

Comu lu Diavulu Zuppiddu si iju a ‘ncurpurari nna la figghia di lu Re di Spagna, e idda nun parrava cchiù, lu Re jittò un bannu: «A cu’ fa stari bona a mè figghia, s’è omu si la pigghia pi mugghieri; e s’è fimmina, un gran cumprimintuni».

Va e va stu cumpari; la sintinella ‘un lu vulía fari tràsiri: ma idda, ch’avía lu setti di mazzi ‘ncasciatu, ci dissi: – «A li curti: È veru ca pò tràsiri cu’ voli pi fari stari bona a la Rigginedda? Dunca vogghiu tràsiri puru io». A stu cuntradittoriu affaccia lu Re; comu senti la cosa: – «Sùbbitu, dici a la sintinella chi passiava ddà, facitulu acchianari».

E lu cumpari acchianò. Lu Re comu l’appi di facci e facci cci dissi: – «Quantu tempu vôi pi fari stari bona a mè figghia?» – «Tri jorna, Maistà. E la Maistà Sua m’havi a ‘nchiùjri ‘nsèmmula cu sò figghia; e si senti battaria, ‘un si nn’havi a ‘ncaricari, ca chistu è signu ca idda va megghiu».

Comu trasíu ‘ntra la cammara di la Rigginedda, lu cumpari cuminciò a diri a lu diavulu: – «Va, cumpari; niscìti di ccà, e lassàti libbira la Rigginedda!» Arrispunni lu diavulu dintra la Rigginedda: – «Cui? io? Io ccà cci staju bonu; chi vi criditi ca io mi nni vaju?» – «Cumpari, vu’ chi diciti veru? Nisciti, ca masinnò mi faciti appizzari lu còriu!» – «Mai, cu’ nni parra! Io di ccà ‘un mi nni vaju mancu cu li baddi!».

Lu poviru cumpari si misi a prigallu comu li Santi pi nèsciri, ca già avia lu scantu ca passavanu li tri jorna. L’urtima jurnata, strittu e malu paratu lu cumpari va nni lu Re e cci dici: – «Maistà, pi stari bona sò figghia cci voli ca sparàssinu li so’ fraàti. Sò Maistà li facissi sparari» Lu Re duna ordini; e li fraàti mìsiru a sparari.

Si vôta lu diavulu: – «Cumpari, chi su’ sti cannunati?» – «Stà vinennu vostra mugghieri, e fa ‘na sarviata.» – «Mè mugghieri! dici lu diavulu; mè mugghieri! Io scappu, ca mancu nni vogghiu sèntiri cchiù lu ciàuru.» Jetta ‘na saitta di focu, e scappa: e lassa libbira la Rigginedda.

Lu cumpari fici tràsiri lu Re, e cci fici vìdiri a sò figghia bona d’un tuttu. Lu Re, cchiù cuntenti d’iddu, cci la detti pi mugghieri e si lu tinni a Palazzu.  E di stu fattu nni veni ca li fimmini ‘un su’ cuntenti mai, e la ruina di l’omini su’ iddi. E cu’ l’ha dittu e cu’ la fattu diri,
Di mala morti nun pozza muriri.

Articoli correlati